Dorin Damir și Valeriu Cojocaru, eliberați din Penitenciarul 13

De Redactor

Dorin Damir, președintele FEA și Valeriu Cojocaru, fostul șef ai IP Bălți, vizați în „Dosarul 5”, au fost eliberați din penitenciar. Această decizie a fost luată, astăzi, de magistrații de la Judecătoria Buiucani. Magistrații au decis ca Valeriu Cojocaru să fie cercetat penal sub control judiciar, iar Dorin Damir va sta în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile, potrivit ProTV.

„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr.5 a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al MAI.

Astfel, în privința lui Dorin Damir, magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deși procurorii au solicitat menținerea arestului preventiv. În ceea ce privește fostul șef ai IP Bălți, acesta va fi cercetat penal sub control judiciar, pentru 60 de zile. Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispoziivul deciziei, fără partea motivantă. Potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate de a o contesta la Curtea de Apel”, precizează PCCOCS.

Vă amintim că Valeriu Cojocaru este cercetat într-un dosar privind „abuzul de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, inițiat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate.

Investigațiile vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, iar în cadrul dosarului au fost reținute patru persoane – printre care șeful Inspectoratului de Poliție al mun. Bălți, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA, Dorin Damir. Cei doi au fost reținuți de SIS și PCCOCS în luna iulie a anului trecut și până în prezent s-au aflat în detenție.

timpul.md

You may also like

Lasa un comentariu